METEO. Vremea se răcește în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Zonele din România aflate sub cod galben de ninsoare

METEO. Vremea se răcește în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Zonele din România aflate sub cod galben de ninsoare
Publicat: 25/03/2017, 21:30

De asemenea, pentru zona Carpaților Orientali și Meridionali a fost emisă o atenționare cod galben de intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare, în vigoare duminică, între orele 8:00 – 20:00.

Începând din a două parte a nopții de sâmbătă spre duminică, precipitațiile se vor extinde treptat și vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică (26 martie) centrul, sudul și estul țării unde se vor cumula pe arii restrânse 15…20 l/mp. Va plouă, iar în Transilvania și trecător în Moldova vor fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Îndeosebi pe parcursul zilei de duminică în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50…60 km/h.

În a două parte a nopții de dumincă spre luni și în dimineață zilei de luni, în regiunile intracarpatice și izolat în rest se va produce brumă.
În intervalul menționat în Carpații Orientali și în cei Meridionali vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55…60 km/h, iar pe creste peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Medicii vin cu noi vești despre starea de sănătate a lui Robert Fico: „Acest progres...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×